Sistem de gradație


Climbromania

CLIMBROMANIA

Paul Fozocoş

Imagini și topo
Video
13.10.2010 -
30.08.1999 -
Descriere

S-a născut la Tîrgoviște la 8 iulie 1930. În 1938, cînd avea opt ani, a venit cu părinţii la Bucureşti. Fiu al unui fost ostaş din vînătorii de munte, a început să colinde la 16 ani, mai întîi prin munţii Braşovului (Tîmpa şi Postăvarul), apoi prin Bucegi. În 1949, ajungînd la refugiul Coştila, a întîlnit pe Alexandru Floricioiu, Ion Draşoveanu, Ion Vlădăreanu, Ionel Coman, Walter Gutt, Willi Dowitz şi pe alţii. Cu Alexandru Floricioiu a încercat să urce Hornul din peretele Văii Coştila, ascensiune ce nu le-a reuşit. În 1950, activînd în secţia de alpinism a asociaţiei Flamura Roşie, a fost selecţionat şi trimis la şcoala de alpinism a C.G.M. de la cabana Curmătura din Piatra Craiului, seria a III-a. Aici a avut printre colegi şi pe Ion Boitorii şi Ileana Goilav. În 1952 a trecut la secția alpină a clubului Dinamo București, unde a avut ca antrenori întîi pe Mircea Bogdan şi apoi pe Emil Fomino. Din 1953 secţia de alpinism a acestui club s-a mutat la Braşov, devenind Dinamo Braşov şi avînd că antrenor pe Gheorghe Roşculeţ. Din 1954 şi pînă în 1962, Paul Fozocoş a făcut parte din secţia alpină a clubului Voinţa Bucureşti, reîntorcîndu-se, după aceea, din nou la Dinamo Braşov. Atît la Dinamo cît şi la Voinţa, Paul Fozocoş a realizat mai multe premiere, cap de coardă, secund sau cap schimbat.
Iarna, Paul Fozocoş a realizat în 1952 premiera traseului Surplomba Mare din Bucegi (Paul Fozocoş, Gheorghe Atanasiu şi David Popa).
A traversat Carpaţii Meridionali în două rînduri, în 1955 (Alexandru Floricioiu şi Paul Fozocoş) şi în 1956 (Alexandru Floricioiu, Paul Fozocoş şi Norbert Hiemesch).

Ascensiuni peste hotare. 

1963, în Bulgaria, traseele: Al doilea Congres al P.C.B., grad VI: Winclu, grad VI; Rîpa centrală, grad V, (Paul Fozocoş şi alţii);
1967, în Bulgaria (Malioviţa), traseele: Studenților, grad IV (Paul Fozocoş şi Ionel Coman); Vejdite, grad V şi Al doilea Congres, grad VI (Paul Fozocoş şi Nicolae Jitaru, cap schimbat);
1970, în Tatra cehă, traseul Zabikon, grad VI (Nicolae Nagy şi Paul Fozocoş), cum şi alte două trasee de gradul IV.
În 1972 a fost în Pamir cu Alexandru Floricioiu, Adrian Tănase, Mircea Opriş şi Nicolae Bulmez, unde, a urcat pe Vîrful Panoramik (5 800 metri).

Paul Fozocoş a înfiinţat secţiile alpine Viscoza-Lupeni şi C.F.R.-Petroşani. Avînd însuşiri pedagogice, a fost monitor la alpinism din 1959, antrenor din 3 aprilie 1972 şi instructor la şcolile alpine ale F.R.T.A., din 1971. A funcţionat şi ca arbitru din 1968, iar din 1975 a îndeplinit funcţia de şef al comisiei de arbitri din Comisia centrală de alpinism a F.R.T.A. La 5 mai 1967 i s-a conferit titlul de maestru al sportului la alpinism.

                                              * * *

Alte contribuţii/viziuni cu privire la biografia lui Paul Fozocoş:

Oana Fozocoş

Dinu Mititeanu: http://dinumititeanu.ro/Nea-Paul-Fozocos

Premiere/Trasee deschise

TraseuGradTip traseuLocație
Traseul Finala '684B, (A2)Traseu clasicHăşmaş, Cheile Bicazului, Piatra Bardosului (Peretele Lapoş)
Finala '674B, 6c (A0)Traseu clasicHăşmaş, Cheile Bicazului, Peretele Mariei
Muchia din Peretele Coştilei4A, 6a (3c/3c+, A1)Traseu clasicBucegi, Coştila, Peretele Coştilei, Partea Superioară
Traseul Rândunelelor4BTraseu clasicPiatra Mare, Zona Cabanei Piatra Mare, Peretele Martin (Al Rândunelelor)
Muchia Scurtă3ATraseu clasicPiatra Craiului, Padina lui Călineţ - Valea Podurilor, Padina lui Călineţ
Lespezile Lirei5B, 6a+/6b (5c, A0)Traseu clasicPiatra Craiului, Valea Ciorânga - Padina lui Râie, Peretele Ciorânga Mare
Muchia Grotei4ATraseu clasicPiatra Craiului, Padina lui Călineţ - Valea Podurilor, Peretele Muchiei dintre Ţimbale
Vâlcelul din Ţancul Caprei3ATraseu clasicPiatra Craiului, Padina lui Călineţ - Valea Podurilor, Vâlcelul Caprelor
Traseul Alveolelor4BTraseu clasicPiatra Mare, Zona Cabanei Piatra Mare, Peretele Martin (Al Rândunelelor)
Traseul Voinţa I (Fetelor)2BTraseu clasicPiatra Mare, Zona Cabanei Piatra Mare, Peretele Voinţa
Hornul Piticului4ATraseu clasicPiatra Craiului, Padina lui Călineţ - Valea Podurilor, Padina lui Călineţ
Faţa Mică din Ţancul Caprei4BTraseu clasicPiatra Craiului, Padina lui Călineţ - Valea Podurilor, Vâlcelul Caprelor
Traseul Dianei (Diana)4A, (5c, A0)Traseu clasicPiatra Craiului, Padina Popii, Turnul Mare al Dianei
Fisura Lăstunilor4ATraseu clasicHăşmaş, Cheile Bicazului, Peretele Mariei
Creasta Frumoasă3BTraseu clasicHăşmaş, Cheile Bicazului, Suhardul Mic
Creasta din Brâul cu Flori4ATraseu clasicPiatra Craiului, Padina lui Călineţ - Valea Podurilor, Peretele Răchitei
Surplombelor4B, 6b+/6c (5a, A0)Traseu clasicBucegi, Coştila, Peretele Policandrului (Vulturilor)
Comentarii

Lasă un comentariu sau adaugă un link către resurse utile despre acest traseu (articole de blog, videoclipuri, discuții pe Facebook etc.)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

© 2024 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.